Prima victorie pe teren străin

SCM Zalău a obţinut sâmbătă, 26.09.2020 o victorie concludentă în deplasarea de la Oradea, unde a întâlnit formaţia Luceafărul din localitate. După un început ceva mai bun al gazdelor, care au şi marcat în minutul 9, prin Nicolae Gunie, Zalăul a revenit perfect în joc în partea secundă, după trei schimbări inspirate ale antrenorului Marius Paşca, formaţia noastră reuşind să înscrie de patru ori în poarta adversă. Egalitatea a stabilit-o Cristin Jalbă, în minutul 60, iar15 minute mai târziu, Mihai Onicaş a dus SCM-ul în avantaj. A urmat o dominare categorică a echipei de la poalele Meseşului, care a mai marcat de două ori în minutele de prelungiri. Florin Istrate a marcat un eurogol în minutul 90+1, iar tabela a închis-o Romaric Logon, care a transformat o lovitură de pedeapsă obţinută de Dănuţ Cozma. SCM Zalău ocupă locul doi după trei etape, cu două victorii şi o remiză, având 7 puncte acumulate.